Tag-uri

marți, 7 octombrie 2014

BOOKS 4 YOUTH

         DATORITĂ FUNDAȚIEI MEREU APROAPE, UN NUMĂR DE 1500 DE CĂRȚI NOI ȘI-AU REGĂSIT LOCUL PE RAFTURILE BIBLIOTECII NOASTRE ȘI AȘTEAPTĂ CUMINȚI SĂ FIE RĂSFOITE ȘI SĂ INTRE ÎN CASELE ȘI ÎN INIMILE UTILIZATORILOR NOȘTRII.   În luna iulie am participat cu două aplicații la Programul de granturi ,, BOOKS 4 YOUTH,, din cadrul campaniei ,,LĂSAȚI-MĂ SĂ ÎNVĂȚ", inițiată și derulată de Fundația Mereu Aproape. În ciuda faptului că numărul participanților a fost unul foarte mare, fiind depuse peste 500 de aplicații, Biblioteca Gherăești  s-a numărat printre câștigători fiind recompensată cu un pachet de 1500 de volume de carte- autori clasici ai literaturii române. Mulțumiri domnului Ciprian Dragomir, project manager al Fundației pentru îndrumări. 





                                                                                                                                                                ,,Prichindeii și comoara din spatele cărților,, este un proiect cultural-educativ prin intermediul căruia vom colabora cu unitățile de învățământ și bisericile din localitate, pe perioada întregului an şcolar.Se urmăreşte dezvoltarea unei personalităţi armonioase a elevilor şi antrenarea lor într-o serie  de activităţi care să-i aducă mai aproape de cărţi, de această lume a cuvintelor pline de semnificaţie.                                                                                                                                   Educaţia nonformală realizată în bibliotecă va completa educaţia formală, într-un cadru instituţionalizat situat în afara sistemului de învăţământ, dar şi în interiorul acestuia. Ea va constitui astfel o punte între cunoştinţele asimilate la şcoală şi informaţiile acumulate informal. Proiectul își propune abordarea inovativă a raportului teorie-practică. Învățarea va fi  una dinamică, prin exemple, studii de caz, jocuri de rol, simulări ale unor situații reale, toate cu scopul de a dezvolta imaginația copiilor.                          Beneficiind de spaţiul copilăresc şi fabulos al bibliotecii, copiii pot colinda prin lumea minunată a poveştilor, se întâlnesc cu personajele lor preferate, învată cum să se comporte în societate, pot călători în lumea plantelor şi a animalelor. Şi toate acestea prin intermediul enciclopediilor destinate celor mici, poveştilor, poeziilor, ghicitorilor şi a jocurilor desfăşurate în cadrul activităţilor propuse în proiect. Materialele audio-video vor contura şi mai bine aceasta lume mirifică şi tainică a cărţilor, în care binele învinge întotdeauna răul, în care valorile morale ca încrederea, respectul, prietenia sunt cele care trebuie sădite adânc în sufletul micilor cititori.                                          Explorând unul câte unul tărâmul basmelor, al cavalerilor și prințeselor, al imaginilor, al poeziei și al simțurilor, vor deveni prietenii bibliotecii descoperind comoara din spatele cărţilor.                                                                                                                      ,,Pământul nu este un bun de unică folosință",,Limba este tezaurul cel mai prețios pe care îl moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită să fie păstrat cu sfințenie de generațiile ce-l primesc.,, spunea Vasile Alecsandri iar finalitatea înaintării acestei aplicații constă în atingerea unor obiective majore: stimularea interesului copiilor pentru literatura română, intrată din păcate într-un con de umbră și atragerea atenției asupra conservării resurselor planetei și a efectelor negative ale poluării. Editurile și mass-media în general, promovează în rândul celor mici dar și al tinerilor un anumit gen de literatură în care fantasticul se împletește cu violența rezultând de cele mai multe ori o lume întunecată, ce nu are un rol benefic asupra educației lor.  Prin demersul nostru vrem să readucem în prim plan cărțile scriitorilor români,să-i familiarizăm cu atmosfera prietenoasă, cu memorabilele pagini ce descriu frumusețea României, cu întâmplările pline de aventură și umor cuprinse în paginile acestora.                                                                                                          Pe tot parcursul proiectului, munca, talentul și creativitatea vor fi premiate cu diplome și cărți.                                                                                                               Proiectul se va derula sub deviza ,,Pământul este casa noastră, / Să facem sacru legământ / Să ocrotim acest pământ, / E tot ce-avem mai bun, mai sfânt, / Să îl salvăm cât mai e timp!,,


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu