Tag-uri

vineri, 28 februarie 2020

Lectometru - Proiect de parteneriat educational

Proiectul educațional pe care l-a propus doamna învățătoare Galațanu Minodora, reprezintă o încercare de a repune în drepturi ,,cartea" și ,,biblioteca", de a le aduce în atenția copiilor și părinților, de a contribui la redescoperirea lecturii ca o plăcere, o relaxare, un izvor de cunoaștere și visare fără egal! Proiectul promovează conduita pozitivă a copilului spre literatură, în detrimentul celor doi rivali redutabili televizorul și calculatorul, care îi acaparează din ce în ce mai mult pe cei mici. Dacă elevul începe a citi din curiozitate și insistă motivat fiind și de aprecierile primite , el va realiza mari progrese: prin informație, prin deprinderea cititului coerent, conștient, prin implicarea afectivă, prin însușirea unui vocabular expresiv și prin îmbogățirea acestuia.      

























 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu