Proiectul CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice are ca scop crearea unei comunități active de copii, tineri și bibliotecari care să contribuie atât la dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor, cât și la implicarea acestora în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative.
Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o altă fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât 380 de copii din mediile rural și urban mic, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, să fie încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie.
Obiectiv general
Înființarea a 5 cluburi de coding în biblioteci locale din județul Neamț, pentru dezvoltarea de competențe de coding a 60 de copiii prin realizarea de teme creative cu utilitate practică. În cadrul cluburilor înființate, proiectul are ca activitate principală crearea unui sistem de cursuri de coding și de mentorat în bibliotecile publice adaptate local în funcție de evoluția procesului de învățare și de rezolvare a acestor teme creative.
CU MULTEEEEE EMOȚII ÎN AȘTEPTAREA PRIMEI ÎNTÂLNIRI A COPIILOR ÎN CLUBUL CODE KIDS GHERĂEȘTI .....
Prezentarea proiectului și a obiectivelor urmărite.
Și deoarece ne dorim să fim o echipă unită, am început să ne cunoaștem mai bine. Copiii și-au desenat mânuțele, notând numele și un motto personal. I-am rugat să aleagă un citat care i-a impresionat și care consideră că îi caracterizează. Iată ce a ieșit...
Bineînțeles, trebuie să ne punem în valoare și creativitatea, așa că ne-am personalizat tricourile.
A doua întâlnire ne-a găsit la fel de voioși și plini de entuziasm. Membrii clubului și-au pregătit sârguincioși răspunsurile la întrebările propuse și s-au prezentat în cadrul unui joc. Am vorbit despre calitățile și talentele lor, dar și despre nemulțumirile personale, despre realizări și planuri de viitor, despre oamenii care le sunt aproape și care îi motivează să își depășească limitele. Copiii au povestit cum petrec timpul liber și care sunt programele TV pe care le urmăresc. Prin acest exercițiu mi-am dorit să îi determin să vorbească liber despre pasiunile lor, despre lucrurile care le sunt dragi, despre cine sunt ei cu adevărat. Și sper, că așa cum la această întâlnire firul de ață ne-a legat, formând o legătură strânsă, sfârșitul anului să ne găsească la fel de uniți într-o prietenie sinceră. Puteți viziona filmulețul de prezentare accesând următorul link: https://www.facebook.com/roxana.beresoaie/videos/1526854184107249/?query=roxana%20beresoaie
Deoarece am aflat că avem câțiva viitori avocați în echipă, am organizat o mică dezbatere în care am stabilit AVANTAJELE și DEZAVANTAZELE pe cale le aduce INTERNETUL în viața omului. Fiecare copil a prezentat beneficiile pe care le oferă internetul, dar și riscurile și pericolele la care ne expunem atunci când îl utilizăm.