Ce pot face două mâini dibace, dintr-un obiect reciclat? este titlul proiectului derulat în cadrul programului ,,Ecologia- soră cu veșnicia!" , prin intermediul căruia am dorit să marcăm (în avans) ziua de 5 iunie- Ziua Mondială a Mediului. Când auzim cuvintele: reciclare, reutilizare, ecologizare, adesea suntem tentați să spunem că nu e pentru noi, că nu prea ne privește acest aspect. Însă protejarea planetei Pământ, casa noastră a tuturor, este o problemă care ar trebui să intereseze pe toată lumea, adulți sau copii, nu doar pe așa numiții ,,ecologiști,,. Dacă noi nu vom pune un mare accent pe educația ecologică a celor mici, generațiile următoare nu se vor mai bucura prea mult de albastru curat al cerului, de limpezimea apelor, de florile câmpului și de foșnetul frunzelor verzi. Pornind de la banalele cauciucuri uzate, peturi, capace pentru anvelope, zeci de mâini dibace au realizat obiecte de decor pentru curtea bibliotecii, înviorând spațiul. Le mulțumesc copiilor harnici și pricepuți pentru implicarea în această acțiune. Vă invit la bibliotecă să ne admirați munca de echipă și bineînțeles, să împrumutați o carte grozavă.